Javascript is required to view this map.

Jazz and More

festivals

Jazz And More Festival Sibiu este festivalul celor mai reprezentative curente muzicale contemporane. Festivalul prezinta artisti ce au ales explorarea in locul banalului conventiei. Jazz And More este destinat celor ce prefera arta vie in locul unei supraproductii muzicale de serie.

Ideea festivalului a venit de la necesitatea suplinirii lipsei de informare a publicului din aceasta nisa muzicala, de elucidare a confuziilor, de iesire din izolare si de conectare la timpul prezent, la contemporaneitate. Sibiul ar putea deveni prin acest festival cel mai reprezentativ exponent al muzicii de avangarda din Romania. Aproape ca nu exista nicio activitate culturala care sa apara mai efemera, mai volatila ca improvizatia muzicala.

Jazzul, muzica contemporana, muzica creativa, muzica libera si muzica improvizata sunt domenii muzicale ce folosesc in mare masura improvizatia muzicala. Legaturile transversale dintre aceste domenii muzicale aproape ca ascund total diferentele dintre stiluri. In interiorul lor se combina mai mult sau mai putin muzica scrisa cu muzica improvizata.

Festivalul isi propune sa umple un gol din cultura autohtona a acestei nise si sa formeze treptat gustul publicului pentru o zona muzicala foarte speciala. Festivalul Jazz and More prezinta concerte, recitaluri de club, jam-sessions, prezentari multimedia, colocvii despre muzica contemporana, work-shop-uri de tehnica a improvizatiei. Vor fi editate CDuri si materiale video cu artistii participanti in festival.

Festivalul se vrea o continuare a traditiei jazzului creativ pe care l-a avut Sibiul prin anii '80 cand pe scena sibiana de jazz urcau, pe langa cei mai buni muzicieni romani, o serie de artisti consacrati ai muzicii improvizate cum ar fi: Gunter Hampel, Jeanne Lee, ROVA Saxophone Quartet, Alexander von Schlieppenbach, Albert Mangelsdorf, Evan Parker, Paul Lovens, Ernst-Ludwig Petrowski si multi altii.